You are currently viewing Storia d’un corsu muntagnolu

Storia d’un corsu muntagnolu

Qualchi raconti d'appichjera è di fratellanza

La langue corse est une langue vivante, vecteur et créatrice de culture. Echanger, raconter en Corse est une nécessité qui me procure une satisfaction profonde et inconsciente. Cette nécessité est là, c’est tout, affirmant mon appartenance à une communauté et constitutive de mon identité.

Eric Ferrari, un corsu muntagnolu.

Stu scrittu vi prupone una spassighjata muntagnola in la mio vita, un viaghju di scontri cù omi è donne di gran valore chi anu fattu tantu per l’appichjera in Corsica. In stu filu truverete parechji nomi ; ùn ci sò micca tutti è mi scusu per quelli chi mancanu ma si ramenteranu anch’elli.
In stu 2022, sò più di quarant’anni ch’e aghju principiatu l’appichjera in Corsica. Da zitelli digià, cù u mo amicu Claude Bellagamba andavamu in tornu à Cervioni à cercà scogli per appichjacci. Prestu ci simu avvisti chì u matticciu intorn’à u paese ùn hè micca fattu per attippà forchè à cascà cù un pezzu di petra in manu. À l’epica si leghjia assai i libri di Desmaison, quelli di Rebuffat, di Terray è ancu « Premier de cordée » di Frison Roche…. Si sunniava di quelle muntagne di Chamonix, di e calanche di Marseglia. Ci era dinù i dui libretti di Fabrikant : intornu ragiunavamu di i nostri prugetti à vene. Hè cun tanti prugetti d’appichjera in capu ch’aghju scontru à Fanfan Martini, un omu magnificu, omu di stintu, generosu è appassiunatu di a muntagna. Tenia una buttega di muntagna « La randonnée » nant’à a piazza di u Mercà. Vendia scarpi è materiale per l’appichjera. Hè ind’è ellu ch’e aghju compru i mio primi scarponi di muntagna. Eranu Rebuffat, tamanti, è pisivi. Andà nant’à i scogli cun què mi si paria un sforzu tamantu. Fanfan era dinù u capimachja di u CAF di Bastia. Cun ellu, sò cullatu in Corti in a prima scola di a Restonica, vicinu à u stradò. Sta prima sperienza nant’à sti belli scogli di granitu fù una benedizzione, ancu s’ella s’era fatta cun quelli scarponi. Ma quand’e aghju lettu u primu numeru di u ghjurnale « Alpinisme et Randonnée », chjamatu più tardi « AlpiRando », mi si paria di scopre un altru mondu, quellu di l’appichjera muderna.
Parianu cusi sgualtri nant’à sti ritratti i Jean-Claude Droyer, Jean-Pierre Bouvier dettu « La Mouche », Patrick Berhault, Catherine Destivelle. Era surpresu di vedeli purtà sti scarpucci di marca PA o EB. In listessu tempu s’avvicinava un staziu di u CAF in Ascu. À a lestra, Claude ed eiu mandaimu a cumanda à u « Vieux campeur » di i nostri primi scarpi EB. À issu staziu ci era Guy Cau chì principiava. Si n’hè andatu troppu prestu, ma serà à l’origine di parechje vie in Capuralinu è Francardu.
I stazianti si sò affaccati tutti cù i scarponi, invece Claude ed eiu eramu in EB è a nostra guida pireneana avia i PA. Ci simu campi è scummettu chì dopu à u staziu tutti i participanti si ne seranu andati subitu à cumprà un paghju d’EB !

Forti di a sperienza di u staziu, simu andati à via di u Tafunatu è di a Paglia Orba. U rifugiu di “Ciottulu di i Mori” ùn era ancu finitu. Quassù scuntremu dui ghjovani chi ci eranu dipoi parechji ghjorni. Si chjamavanu Pierre Pietri è Sylvain Cavallini. Venianu di fà Calendos hystérique è U Sole pinzutu. Issu scontru aprerà per noi altri dui orizonti. Petru stava in Ascu è circava cumpagni di viaghju per apre e so vie. Aspessu Petru chjamava à Claude o à mè per andà à apre. Ci era un altru cerviunicu Carlu Giammari chi s’era appiccicatu à u gruppu è cun ellu Petru anderà à fà a famosa via Raspoutine.
Hè tandu chì u ghjovanu tocchisincu appassiunatu d’Edlinger ci hà invitatu ind’u so paese per pruvà a so scola ma ùn ci era micca chjodi (dopu n’hà messu unepochi) è quessa ùn ci hè piaciuta tantu. Ci parlava sempre di u filmu “La Vie au bout des doigts” è vulia fassi una via da solu per e pente di a Bravona, vale à dì 60 metri di scogli fragichi! Per disgrazia, per sti pentoni, vicinu à u so paese, ci hà lacatu a vita.
Per mè, era venutu u tempu d’andà à studià in Nizza. Andava à scopre u Baoux cun Charly Pistone, da Le Mur de sa vie à a Directissime passendu per i “Blocs” di Berhault vicinu a funtana di Saint Janet. Purtava dinù u mo amicu Ghjuvan Battista Acquaviva à La Tête de chien da sopra à Monaco da ch’ellu amparessi l’appichjera. Pè e vacanze, di ritornu in Corsica, andavamu in Capuralinu, ed hè cusi chì u so fratellucciu Petru hà scupertu l’appichjera cù u so primu 6a à u Figuier. Petru ferà dopu belli prugressi è purterà una cuntribuzione à u sviluppu di i siti di Balagna.
Compii i studii sò vultatu in Aiacciu, cunniscia à Charlette Santini da u CAF, chì mi prisintò u so compagnu passiunatu di muntagna. Si chjamava Jean-Toussaint Casanova. Charlette mi spiegò chì Jean-Toussaint cunniscia a muntagna ma ch’ellu cercava à fà di più prugressi in appichjera. Hè cusi ch’ella principiò a nostra amicizia. Prima ci simu messi à cercà e scole per esercitacci. Andavamu à a Terre sacrée, è à A Parata da e parte di I Sanguinari è po quassù in Sant’Antonu, un muru lisciu ma dinù un scogliu accantu (5 vie in tuttu). Andavamu ancu nant’à u muru di u stadiu di l’ACA in Timizzolu per fà traversate longhe. Dopu simu andati à scopre Capuralinu, Corti induve nascia a seconda scola. Infine eramu pronti è pudiamu attaccà e vie, a prima à u Gozzi cù i Ramoneurs. Dopu simu passati à e vie di u librettu turchinu di Petru. Ci simu appichjati à Allo Maman bobo, Surella d’Irlanda, Les Clermontois... In pocu tempu i prugressi di Jean-Toussaint sò stati maiò. Ghjunti in Bavedda dopu, Ballade pour un tafonu, sott’à l’acqua ci simu attaccati à l’Equipage. Jean-Toussaint francava tuttu, eu seguitava cumu pudia. Quand’è no ghjunghjiamu in Bavedda, Dédé ci era sempre per accoglieci à “L’auberge du Col”, ci offria l’ospitalità pè a notte ind’ una casettuccia in legnu, vicinu à l’osteria. Hè cusì qu’avemu cunnisciutu à Jean-Paul Quilici, l’omu di Bavedda purtava digià u so famosu mandile in fronte. Ghjuvan Pà ci facia scopre i so passaghjii di “Blocs” è a so scola di a bocca di Bavedda. Cun ellu carchi cum’è sumeri simu andati à richjudà A Masino. Jean-Toussaint apria tandu u passaghju direttu un strapionbu da sottu à a Raie des fesses. U passeghju originale più faciule passava à diritta. In u 1989, u mio travagliu mi portava d’Aiacciu in Costa Verde, alluntanendumi da Jean-Toussaint. Di ritornu versu Cervioni, era venutu u tempu di u “parapente” è di voli per tutta a Corsica è e so cime. Ùn hè chè à a fine di u 1995 ch’ella principierà una nova storia d’appichjera cù a mio moglia Vanina chì vulia imparà è fà vie cun mè. Un’epica fatta di scontri di forte persunalità, cum’è Jean-Michel Bordeaux, amicu di sempre, cun quale ci vulia sempre à move à fà qualcosa, Patrick Charton u so cumpagnu sempre cù u surrisu in faccia, Eric Biancarelli di Portivechju chì seguitava à Jean-Mi à u principiu è diventerà guida in Chamonix, Patrick Colin sempre prontu à vene cun noi, Carlos Ascensao chì hà fattu assai per l’appichjera in Corsica è in Bavedda. Ma dinù Cédric Specia è Francois Vecchi a rileva studiantina di l’università, Sylvain Specia u sensibule fratellu di Cédric cumpagnu di Jean-Mi, Jeff Durazzo l’Orsu è Didier Michelli tantu stranu ch’è forte, Olivier Broussouloux è Laurence i sperti, Jean-Louis Abadie u prufessore curtinese chi hà fattu tantu pè a muntagna è tanti altri. Ma quessa hè una altra storia, a vi cunteraghju una prussima volta!

Eric FERRARI